Un biolog pasionat de natura se intoarce dupa multi ani in Pecica, satul in care a copilarit, si continua sa studieze animalele si plantele, ori sa lucreze pentru teme si programe de cercetare. Pasionat de imagini, el face fotografii inedite ale pasarilor ce cuibaresc in padurea seculara din Lunca Muresului. Comunitatea sateasca, developand mecanisme arhaice care pareau uitate sau amortite, il marginalizeaza, sub o porecla care nu acopera realitatea. Ei ii spun, pur si simplu: Pasararul. Pecica, un sat din vestul tarii, nu difera de celelalte. Conservatori si prudenti fata de orice schimbare, satenii ofera roluri derizorii unor personaje de exceptie, ingropandu-le in anonimat. Cercetatorul, care sta zile si nopti atarnat in plop sa fotografieze o pasare rara sau care poarta de grija berzelor sa nu se curenteze, ramane pentru localnici o ciudatenie inutila si absurda, un fel de accident biologic.

Mut ca o lebada

Plecasem la gara, cu gand sa merg la Arad, sa cumpar sare. Ca la noi is magazine da numa ce-ti trebe nu gasesti. In fine, no, asa era atunci. Trec pe langa casa lui tatane-su si vad o tara de fum iesind din hurloi. Ca doar n-o fi venit strigoiul? Gandesc. Pana atunci nu vedeai pe nime la ei in curte. Si ma dau spre portita si strig. Atunci a iesit.
Ce-i?
Ce sa fie? Am vaz' t fumul si am gandit sa vaz cine-i. Sa nu bata un hot, ori un talhar, no...
Eu sunt, ce nu mai ma cunosti? M-am intors...
Ca te-ai intors am vaz' t, da' foc cu ce-ai facut?
S-a uitat la mine, mirat, si a intrat in casa. N-aveam chef de vorba. Au trecut anii, no. Apoi l-am vaz't la carciuma. Bate pe-acolo cand e vremea rea. Da' omul asta mai degraba tace, parca-i mut. Zici ca-l apasa ceva.

Scorneli

Il stiti pe Andrei Libus?
Cine? Pasararul? Sigur ca da.
Unde pot sa-l gasesc?
Pe el l-ati asteptat? De ce n-ati spus asa. Rar trece pe aici. Numai cand are bani.
La ce lucra el, e de mirare ca-i are si pe astia.
Dar ce lucra?
Femeia rade, sfarcurile urechilor i se rosesc de parca si-ar fi adus aminte cine stie ce, apoi imi spune incet:
Logodeste pasarile... Si iar incepe sa rada, catand alunecos catre lunca inundata a Muresului.
Undeva, intr-un plop batran, canta cucul.
Eu asa zic: ca logodeste pasarile. Le prinde cu niste plase puse pe lunca si le pune inele la picior. Apoi le da drumul. Macar daca le-ar vinde, sa scoata un ban.
Si din ce traieste?
Il platesc unii de la Cluj sau de la Bucuresti. Da aia nu-s bani. Nu-i ajung nici de tigari. Il mai cauta strainii care vin sa numere picioarele la rame. Poate ei sa-i mai dea ceva. Altfel... traieste si el ca pasarea Domnului. Bea apa numai cand ploua. Vine aici, isi cumpara trei tigari si un pahar cu bere neagra. Si ce barbat e!
...O umbra trece lung peste genele fetei. Se uita spre lunca si rade. Imi pare rau ca nu sunt pasarar.
Unii zic ca a vazut ielele...
Astea-s prostii. Scorneli.
O adiere, infiripata pe terasa carciumii, ii flutura poalele sortului de in.

Argintul viu

Vreme inchisa la Pecica. Case curate, semne de saracie, oameni ursuzi, catand catre coada gainilor. Trei babute imbracate in negru sed pe o banca. Parca-s ciori. Nu scot o vorba. Numai ochii le umbla vioi dupa cei care trec.
Unde-l pot gasi pe Andrei Libus, Pasararul?
Batranele bonghinesc pe ungureste. Intr-un tarziu, una din ele imi raspunde:
Nu-l gasiti. E mai ceva ca argintul viu.
Ofteaza in cor, toate trei, si tac apoi, tinandu-si mainile uscate in poala.

Imprevizibil si ocult

Nici profesorii de la scoala nu-l cauta. Alte griji au si ei. Copiii sunt buni, da burdufu' e de caine!".
Satenii cugeta si, daca-i intrebi, vorbesc. Preotul bagatelizeaza situatia, incomodat de intrebare, un profesor pretinde ca e plina lumea de zarghiti, postasul e multumit ca are cui sa duca scrisori. Omul asta primeste mai multe plicuri decat toata comuna".
Nu-i treaba usoara sa cauti o legenda. Undeva, observatiile si parerile ar trebui sa se intalneasca. Comunitatea reactioneaza imprevizibil si ocult. Daca ai iesit din obisnuit te-a vazut Dumnezeu. Nu sunt doriti cei care nu respecta tiparele.
Cum sa prinzi un asa fenomen?", se mira un inginer privatizat de curand. Omul a priceput unde bat si devine filosof. Se porneste, de parca as fi intepat un balon: Ani de zile, activisti cu minte de bolovan au stricat tot ce au atins. Ateismul, oportunismul, lenea si izolarea in care au fost tinuti oamenii de la tara i-au facut sa se comporte ciudat, ori sa conserve apucaturi de Ev Mediu. Intelectualii satului au ajuns de batjocura. Preotul, invatatorul, moasa si uneori chiar si doctorul au capatat roluri ingrate. Erau tratati ca ciudatenii. La fel ca nebunul, mutul, vrajitoarea si curva satului".
In alchimia unei comunitati arhaice, asemenea personaje aveau rolul lor. Erau incomode, dar necesare, ne spune un fiu al satului, stabilit la Cluj. Femeile isi cicaleau barbatii usuratici, dar nu mergeau la casele vaduvelor cu nuri sa le sparga geamurile".
Astazi, cand in satul Parva un tanar a facut un sexi-club la care barbatii isi tocau ajutoarele de somaj, femeile l-au alungat pe neispravitul intreprinzator cu pietre. Unii intelectuali" ai satului s-au revoltat contra muierilor, dar galceava s-a stins.
Iata, insa, ca la Pecica, sat emancipat totusi, un biolog pasionat de natura este tinut la distanta.
Oamenii judeca dupa interesele lor imediate", explica, metodic, alt profesor.
Preot trebe - altfel cine sa duca mortii la groapa? - de doctor e nevoie, macar ca sa cheme salvarea, de farmacist la fel. Invatatorul invata pruncii sa scrie si sa citeasca, veterinarul da autorizatie ca sa poti taia porcul... Da' un pasarar cui trebe? La nime! Ii iei pe oameni cum sunt: atat vad, atat pricep. Baba Buduroaia se framanta ca i s-a prins curca cu gatul in poarta si n-o rupe grija ca-i bai in Iugoslavia".

Prieteni doar cerbii

Un batran cu surt peticit se chinuie cu un carut pe care duce un sac cu ingrasaminte. Podetul e inalt si roata carutului e beteaga. Il ajut sa treaca sacul pana in curte.
Ce prieteni are Pasararul?
Pe nime. Poate doar cerbii lopatari de peste Muras.

Pusca de vanatoare a doamnei Biazini

Localnicii din Pecica, fie ei romani, unguri, tigani sau evrei, sarbi sau bulgari ori ucraineni, nu stiu prea multe despre cel pe care l-au numit Pasararul. Baiatul fierarului din capul satului nu seamana cu barbatul ciudat intors in satul natal.
Unii il vad la carciuma de langa Mures, ori atunci cand traverseaza apa cu brodul, cu aparatele de fotografiat asupra lui. Vorbeste putin, scurt, ca un om care are altceva de facut. Putinele date despre istoria lui personala le-am adunat cu greu. Au fost si intamplari dramatice despre care el nu vrea sa povestim. A avut un accident de masina, s-a otravit cu ciuperci si apoi, dupa ce a luat o fiola de atropina, a ajuns in stare de coma la spital, a incercat sa fuga in Ungaria, inotand opt kilometri in apa rece a Muresului. Arata ca un explorator ori un militar din Legiunea straina. Stie sa faca o multime de lucruri. Viata, misterioasa si stranie, nu l-a ocolit. A iubit, a avut prieteni la fel de trasniti ca si el. Dar prietenii lui, bolnavi de prea multa dragoste de natura, nu sunt din partea locului.
Prin anii '60, cand urma biologia la Cluj, era studentul-vanator". Pe atunci, haladuia, vesnic tanar si ferice, prin padurile din Transilvania in cautarea vanatului. Primise in dar o arma de vanatoare a doamnei Biazini. Era un ZB cehoslovac, cu patul din argint gravat. Usoara si eleganta, arma aceasta cu doua tevi si alice il facea de invidiat printre colegi. In epoca unui hei-rup tovarasesc care intepenea constiintele, studentul vanator se putea considera un om liber.
Nici nu banuia ce il asteapta. Padurea si campurile, aerul curat al diminetilor din sezoanele de vanatoare alcatuiau adevaratul tratat de biologie, un tratat inepuizabil. Evident, au urmat recompensele: este exmatriculat din facultate pentru absentele de la cursuri si, neavand din ce sa se intretina, traieste din indeletniciri ocazionale.

Barzoiul din plop

V-ati lasa fata sa se marite cu el?
Tulai Doamne!, pai numa sa o aud. Pun mestecaul pe ea si mintenas ii bag mintile in teasta. Asta nu are nici dupa ce sa bea apa. Cum nenorocirea sa traiesti cu un barbat care sta noaptea cocotat in plop? Parca-i barzoi.

Fazanii impaiati

O vreme colectioneaza pasari si animale pentru Muzeul Antipa sau cauta trofee pentru cei care doreau sa-si impodobeasca locuintele. Lucreaza in AJVPS Cluj, fiind extrem de priceput la impaierea fazanilor. Pasiunea pentru fotografie il va duce catre performante unice in domeniu. Banii castigati ocazional se vor duce, toti, catre tehnica fotografica de varf. Haituit de propriul trecut, fuge mereu.
Lucreaza la mina Balan, apoi la Muzeul de stiinte naturale din Deva. In timpul liber hoinareste prin paduri si pe munti si face fotografii cu pasari sau animale.
Multe din ele sunt unicate si vor ilustra tratate si enciclopedii editate in Vest.
Cautat de initiatorii unor teme de cercetare, va fi antrenat in activitati de teren dificile: inelarea unor specii de pasari, evaluarea populatiilor de iepuri, vulpi ori alte vietati pe anumite fonduri de vanatoare. Le face pe toate cu aceeasi constiinciozitate, ca un elev premiant.

Refugiul

Talentul si priceperea de a folosi tehnicile de capturare a pasarilor ii vor aduce si porecla: Pasararul". Asa ii spun satenii din Pecica, satul in care s-a nascut la 5 aprilie 1946. In schimb, colegii de breasla, biologi din Cluj, Tg. Mures, Oradea si Bucuresti ii cunosc talentele si il cauta ori de cate ori se pun bazele unei noi cercetari. Este de neinlocuit", marturisesc ei in cate o discutie. Dar n-ar dori sa se aminteasca despre asta. Curios, cand a avut necazuri nu prea s-au gasit suflete care sa-l ajute. Rezerva celorlalti ramane un semn de intrebare. Dar Pasararul nu si-a pierdut nici curajul, nici setea de a trai ori pasiunea pentru biologie.
Incercat de viata si de obtuzitatea unor oameni, Andrei Libus s-a intors la casa parinteasca, in comuna Pecica. Din fieraria pe care a avut-o tatal lui nu a mai gasit decat peretii.
Comunistii au luat tot. Casa abia se mai tine, gardul trebuie proptit. Altfel, o adiere de vant l-ar rasturna peste balariile din curte".
Spre deosebire de alti intorsi la matca, care s-au lansat" in afaceri ori si-au ridicat case noi, Andrei s-a multumit sa faca curat in fosta gospodarie, atat cat sa aiba un refugiu pentru noptile cand nu e pe camp ori prin copaci in cautarea unor pasari rare. Casa lui iti lasa mai degraba impresia de adapost vremelnic al unui cercetas decat de locuinta. Singura lui avere, tezaurizata cu grija, este fototeca: mii, poate chiar zeci de mii de fotografii si diapozitive, alb-negru si color, frumos oranduite in cutiute, asteapta cuminti sa fie descoperite de cine trebuie, sa fie valorificate.

Boala de balta

Pe cine cautati? Pe Andrei Libus. No, domnule, pai nu-i de gasit decat in padure, dar stie tupta pe unde-i. ... Ma trimisese muirea mai anul trecut sa-i caut niste buruieni pentru ceaiuri, ca-i reumatica. Si l-am gas't in lunca cu un cort pe cap si cu un aparat de fotografiat de un metru lungime. Ziceai ca-i tun. No, zaua buna! Zac eu". In loc de raspuns, el pune degetul la gura: Pssst!" Astepta sa vada cum manca nu's ce pasarica. Apai no, daca-l vazui asa prins, am plecat in drumul meu. Si nu trec doua saptamani si iar merg prin lunca. Taiasem drumul ca sa ajung mai repede la manastire, la calugar. Si iar dau peste cortul lui. Ma duc si-l trag de picior: No, ai tras in poza pasarica?" Si el, suparat, imi face semn sa tac.
Acasa n-am avut ce face si i-am grait muierii. Si de cate ori ma apuca dorul de lunca, sare la mine: Ca doar n-ai facut si tu boala de balta, no?"
Cum e facuta trompeta tantarului?
Legenda Pasararului a sporit in timp. Oamenii constata, cugeta, vorbesc. Unul il vede pe brod, altul il zareste cum ineleaza pasari in padure, un copil ramane mut de uimire privindu-l cum se catara in arborii inalti. Nici un amanunt nu scapa.
Andrei nu-si bate capul cu gura satului. A vazut ca berzele care-si fac cuiburi pe stalpii de la reteaua electrica se curenteaza si a intervenit la primarie sa se faca suporturi metalice si fiecare cuib sa fie suprainaltat. I-a ajutat pe cei din comisie sa evalueze numarul de harciogi de pe terenurile cultivate, se implica in actiuni ecologice. Daca n-ar fi Andrei, nu s-ar face nimic", cred cei care il simpatizeaza. Cand promite ceva, se tine de cuvant. El merge la primarie sa dea telefon, la el vin persoane ciudate, mai mult din strainatate decat din tara, el a zburat cu elicopterul peste padurea din Lunca Muresului ca sa se stropeasca cu otravuri impotriva tantarilor, el stie cati ochi are albina si deseneaza cate unui tanc curios, cum e facuta trompeta tantarului".
Cand s-a organizat expeditia Muresului de la izvoare, la granita", cine a fost cu ei? Pasararul. Cand este cate un seminar stiintific, cui aduce postasul plicuri mari, frumos colorate, cum nu primeste in Pecica nici primarul ? Domnului Libus.
Aura de mister sporeste cu fiecare intamplare.

O tara de cheag

Intre timp lucrurile merg mai departe: pecicanii isi vad de afaceri, vanzoleala peste granita e mare, oamenii targuiesc in Ungaria si se intorc aici sa mai prinda o tara de cheag". Cu ce-ti dau hotii de la noi, nu poti nici sa mori". Pasararul, cum se trezeste cu o bruma de bani prin buzunare da fuga la oras sa-si cumpere alte filme ori sa le lucre pe cele deja facute. Cate fotografii n-ar face daca ar avea bani? Uneori, in zilele mohorate, sade la masa, pe terasa carciumii din lunca, si viseaza cu ochii deschisi. Cine stie ce e in capul lui? Doar sufletul i-l poti banui, semanand cu lunca inundata a Muresului ori cu berea cea neagra pe care o bea.

Viata s-a schimbat

Rareori satenii mai pleaca la camp cu noaptea in cap ca pe vremuri, iar daca se duc o fac in sila, fiind cu gandurile la oribilitatile vazute noaptea la televizor. Razboiul din vecini nu-i prea intereseaza, interventiile politicienilor nostri sunt luate drept vorbe goale, ajutoarele sociale promise au ramas ce au fost: minciuni gogonate. Barbatii isi pun pe umeri straita cu slana, ofteaza adanc cand trec pe langa celebrul hotel No problem" si se duc la delnita, sa se razboiasca cu harciogii care s-au impuiat ca-n rai". Pun tranzistorul in brazda sa asculte stirile, isi fac curaj cu un gat de palinca, si incep lucrul. Asta pana isi amintesc de impozitele cerute de Primarie ori de necazurile de acasa. Ca apoi iti trece cheful, no".
Uneori il vad pe Andrei ducandu-se dupa ale lui. Se opresc din lucru sa-i dea binete si cand Pasararul s-a indepartat, clatina din cap, sad si cugeta: Omul asta nu-i ca toata lumea. In loc sa-si ia muiere si sa aiba o viata ca oamenii, el sta zile si nopti atarnat in copaci sa fotografieze o pasare. Crezi ca-i var cu liliacul...". Intr-un oras mare asemenea preocupari i-ar fi dat omului o aureola speciala. Aici, unde viata se desfasoara intre cotetul porcilor si delnita cu varza si ceapa, oamenii iesiti din comun sunt altfel perceputi. Andrei Libus starneste sentimente si opinii contradictorii.

Hidra de apa dulce

In zilele ploioase, Pasararul devine nostalgic. Vorbeste ca si cum ar veni de departe, din anii copilariei:
Cel mai bun cunoscator al zonei a fost Anton Hamarak, un neamt din Sanpetru-german, sat aflat in stanga Muresului. Era profesor la scoala. Veneau la el profesori universitari sa-i ceara sfatul".
Nu ne spune mai nimic despre tatal sau sau mama lui, abia aminteste de anii copilariei cand o unitate de cavalerie se afla incartiruita in sat, dar are numai amintiri frumoase despre cel care l-a initiat in tainele biologiei. Era prin anii '59-'60. Profesorul, un adevarat domn de moda veche, a venit la noi la scoala.
Dintr-un buzunar a scos o eprubeta in care avea o hidra de apa dulce. Tot timpul avea ceva prin buzunare: ori gaze, ori cioburi de vase descoperite pe camp. Era mai ceva ca o enciclopedie".
Andrei a umblat cu el pe lunca, a fost invitat acasa, i-a vazut colectia, a invatat de la el. Cand a murit batranul s-a pierdut totul. Nevasta-sa a pus si ganganiile, si cartile si ierbarele lui pe foc.
De ce nu v-ati casatorit? Intreb eu.
Andrei tace, mut ca o lebada. In Lunca Muresului canta privighetoarea si liliacul a inflorit.