Cel dintâi efort al lui Satana de a rãsturna Legea lui Dumnezeu - efort întreprins printre locuitorii fãrã pãcat ai cerului - s-a pãrut, pentru un timp, a fi încununat de succes. Un mare numãr de îngeri au fost amãgiti, dar asa-zisa biruintã a lui Satana a avut ca rezultat înfrângere si pierdere, despãrtire de Dumnezeu si alungare din cer. Când conflictul a fost reînceput pe pãmânt, din nou Satana a câstigat un aparent avantaj. Prin pãcãtuire, omul a ajuns captivul lui, iar stãpânirea sa a trecut în mâinile arhivrãjmasului. Se pãrea cã acum drumul este liber pentru ca Satana sã-si întemeieze o împãrãtie independentã si sã sfideze astfel autoritatea lui Dumnezeu si a Fiului Sãu. Dar planul de mântuire a fãcut posibil ca omul sã fie adus din nou în armonie cu Dumnezeu si sã asculte de Legea Sa; atât omul, cât si pãmântul sã fie în cele din urmã rãscumpãrati de sub puterea celui rãu.  Satana a fost din nou înfrânt si din nou a apelat la înselãciune, în speranta transformãrii înfrângerii lui în biruintã. Pentru a declansa revolta în neamul omenesc cãzut în pãcat, el L-a înfãtisat pe Dumnezeu ca fiind nedrept atunci când i-a îngãduit omului sã calce Legea Sa. "De ce", spunea iscusitul ispititor, "atunci când stia care aveau sã fie urmãrile, Dumnezeu a îngãduit ca omul sã fie încercat, sã pãcãtuiascã si sã atragã asupra lui mizeria si moartea?" Iar fiii lui Adam, uitând mila îndelung rãbdãtoare care i-a dat omului posibilitatea unei noi puneri la probã, fãrã sã tinã seama de sacrificiul uimitor de mare si teribil care L-a costat pe Împãratul cerului, au plecat urechea la soaptele ispititorului si au murmurat împotriva singurei Fiinte care putea sã-i salveze de puterea nimicitoare a lui Satana.  Si astãzi sunt mii cei care fac sã se audã aceleasi plângeri împotriva lui Dumnezeu. Ei nu înteleg cã a-l lipsi pe om de libertatea de a alege ar însemna sã-l jefuiesti de prerogativele sale ca fiintã inteligentã, sã faci din el un simplu automat. Nu este scopul lui Dumnezeu acela de a forta vointa omului. Omul a fost creat ca un agent moral liber. Asemenea locuitorilor din alte lumi, el trebuie sã fie supus probei ascultãrii; dar el nu este niciodatã adus într-o asemenea situatie, încât supunerea fatã de rãu sã devinã o necesitate. Nu este îngãduit sã vinã asupra lui nici o ispitã sau încercare cãreia el sã nu îi poatã rezista. Dumnezeu a luat ample mãsuri, astfel încât omul sã nu fie niciodatã înfrânt în lupta cu Satana.  Pe mãsurã ce oamenii s-au înmultit pe pãmânt, în aceeasi mãsurã s-au înmultit si rândurile celor necredinciosi. Încã o datã s-a lãsat sã se înteleagã cã Satana a câstigat biruinta. Dar puterea Celui Atotputernic a pus capãt lucrãrii nelegiuirii si pãmântul a fost curãtit prin potop de poluarea lui moralã.

 

Profetul spune: ""când se împlinesc judecãtile Tale pe pãmânt, locuitorii pãmântului învatã dreptatea. Dacã ierti pe cel rãu, el totusi nu învatã neprihãnirea" si nu cautã la mãretia Domnului" (Is.26,9-10). Asa a fost dupã potop. Scãpati de sub judecãtile Sale, locuitorii pãmântului s-au rãzvrãtit din nou împotriva lui Dumnezeu. De douã ori au fost respinse de cãtre oameni legãmântul lui Dumnezeu, poruncile si rânduielile Sale. Atât oamenii dinaintea potopului, cât si urmasii lui Noe au lepãdat autoritatea divinã. Apoi, Dumnezeu a încheiat un legãmânt cu Avraam si Si-a fãcut un popor care sã devinã depozitarul Legii Sale. Pentru a-l amãgi si pentru a-l nimici pe poporul lui Dumnezeu, Satana a început imediat sã-si aseze capcanele sale. Copiii lui Iacov au fost ispititi sã încheie cãsãtorii cu cei pãgâni si sã se închine la idolii lor. Dar Iosif a fost credincios fatã de Dumnezeu si credinciosia sa a fost o mãrturie continuã în favoarea adevãratei credinte. Tocmai pentru a stinge aceastã luminã, Satana a lucrat prin gelozia fratilor lui Iosif, fãcându-i sã-l vândã ca sclav într-o tarã pãgânã. Dar Dumnezeu a condus astfel evenimentele, încât cunoasterea de Dumnezeu sã fie împãrtãsitã poporului din Egipt. Atât în casa lui Potifar, cât si în temnitã, Iosif a primit o educatie si o instruire care, în temere de Dumnezeu, l-au pregãtit pentru înalta sa pozitie de prim-ministru al natiunii. Din palatul lui faraon, influenta sa s-a fãcut simtitã în toatã tara si cunoasterea lui Dumnezeu s-a rãspândit pretutindeni. În Egipt, israelitii au ajuns prosperi, s-au îmbogãtit si de aceea, atunci când erau credinciosi fatã de Dumnezeu, exercitau o foarte mare influentã. Preotii idolatri erau foarte alarmati atunci când vedeau cã noua religie era primitã favorabil. Inspirati de Satana cu vrãjmãsia pe care el o avea împotriva Dumnezeului cerului, ei s-au apucat sã înãbuse lumina. Preotilor le era încredintatã sarcina educãrii mostenitorului tronului, iar acest spirit al împotrivirii hotãrâte fatã de Dumnezeu si zelul pentru idolatrie au modelat caracterul viitorului monarh si au dus la cruzime si opresiune fatã de evrei.  În timpul celor patruzeci de ani dupã fuga lui Moise din Egipt, idolatria pãrea cã i-a cucerit. An dupã an, nãdejdea israelitilor devenea din ce în ce mai slabã. Atât împãratul, cât si poporul jubilau datoritã puterii lor si îsi bãteau joc de Dumnezeul poporului Israel. Aceastã stare de lucruri s-a dezvoltat pânã când a culminat cu acel faraon în fata cãruia s-a prezentat Moise. Când conducãtorul evreilor a venit înaintea împãratului cu un mesaj din partea "Domnului, Dumnezeului lui Israel", el nu era necunoscãtor al adevãratului Dumnezeu, dar nesocotirea puterii Sale a fost aceea care l-a fãcut sã rãspundã: "Cine este Domnul, ca sã ascult de glasul Lui?" Eu nu cunosc pe Domnul". De la început si pânã la sfârsit, opozitia lui faraon fatã de porunca divinã nu a fost rezultatul ignorantei, ci al urii si al sfidãrii lui Dumnezeu.  Desi egiptenii respinseserã de atâta timp cunoasterea de Dumnezeu, totusi Domnul le-a mai dat încã o ocazie pentru pocãintã. În zilele lui Iosif, Egiptul fusese ca un azil pentru poporul Israel; Dumnezeu fusese onorat prin bunãtatea manifestatã fatã de poporul Sãu. Si acum, Cel îndelung rãbdãtor, încet la mânie si plin de bunãtate a dat timp fiecãreia din judecãtile Sale sã-si sãvârseascã lucrarea; egiptenii, blestemati prin chiar obiectul adorãrii lor, au avut dovada puterii lui Dumnezeu, pentru ca toti aceia care vor dori, sã se poatã supune lui Dumnezeu si sã scape de judecãtile Sale. Bigotismul si încãpãtânarea împãratului au avut ca rezultat rãspândirea cunoasterii lui Dumnezeu, fãcând ca multi egipteni sã se consacre slujirii Lui.  Datoritã dispozitiei pe care o dãdeau pe fatã israelitii, si anume de a intra în legãturã cu pãgânii si a imita închinarea lor idolatrã, Dumnezeu a îngãduit ca ei sã coboare în Egipt, unde influenta lui Iosif era foarte mult simtitã si unde împrejurãrile erau favorabile pentru ca ei sã rãmânã totusi un popor deosebit, distinct. Si aici, marea idolatrie a egiptenilor, cum si cruzimea si apãsarea lor manifestate fatã de evrei în ultima parte a sederii lor acolo ar fi trebuit sã le inspire scârbã fatã de idolatrie si sã-i determine sã fugã pentru a cãuta refugiu la Dumnezeul pãrintilor lor. Dar tocmai aceste împrejurãri providentiale au fost transformate de Satana într-un mijloc de a sluji planurilor lui, întunecând mintea israelitilor si fãcându-i sã imite practicile stãpânilor lor pãgâni. Datoritã venerãrii superstitioase a animalelor, asa cum erau animalele venerate de egipteni, evreilor nu le era permis, în timpul robiei lor, sã aducã daruri si jertfe. În felul acesta, mintea nu le mai era îndreptatã, prin serviciul acesta, la marele Sacrificiu, la marea Jertfã, iar ca urmare credinta lor a slãbit. Când a sosit timpul pentru eliberarea lui Israel, Satana în persoanã s-a opus planurilor lui Dumnezeu. Era hotãrârea lui ca acest mare popor, numãrând mai bine de douã milioane de suflete, sã fie tinut în ignorantã si superstitie. Poporul pe care Dumnezeu fãgãduise sã-l binecuvânteze si sã-l înmulteascã, pentru ca sã-l facã o putere pe acest pãmânt, prin care El trebuia sã descopere cunoasterea vointei Sale, chiar pe acest popor Satana cãuta sã-l tinã în obscuritate si robie, pentru ca sã-i steargã din minte amintirea lui Dumnezeu.  Când au fost sãvârsite minuni înaintea împãratului, Satana era prezent acolo, pentru a contracara influenta lor si pentru a-l împiedica pe faraon sã recunoascã suprematia lui Dumnezeu si sã asculte de porunca Lui. Satana a lucrat cu toate puterile sale pentru a falsifica lucrarea lui Dumnezeu si a rezista voii sale. Singurul rezultat al actiunilor lui a fost acela cã a pregãtit calea pentru o mai mare manifestare a puterii si slavei divine si a fãcut si mai evidentã, atât pentru israeliti, cât si pentru toti egiptenii, existenta si autoritatea viului si adevãratului Dumnezeu.  Dumnezeu l-a eliberat pe Israel printr-o puternicã manifestare a puterii Sale si prin judecãtile Sale asupra tuturor zeilor egipteni. "A scos pe poporul Sãu cu veselie, pe alesii Sãi în mijlocul strigãtelor de bucurie" ca sã pãzeascã poruncile Lui si sã tinã legile Lui" (Ps.105,43-45). El i-a scos din starea lor de robie, ca sã-i poatã duce într-o tarã bunã - o tarã care, în providenta Sa, a fost pregãtitã pentru ei ca un refugiu, ca un loc de scãpare de vrãjmasii lor, un loc unde sã poatã locui la umbra aripilor Sale. El avea sã-i aducã la Sine, sã-i cuprindã în bratele Sale vesnice si, în schimb, pentru toatã bunãtatea si mila Sa fatã de ei, li se cerea sã nu aibã alti dumnezei în afarã de El, de viul Dumnezeu, sã înalte Numele Sãu si sã-L facã slãvit pe pãmânt.  În timpul robiei în Egipt, multi dintre israeliti au pierdut în mare mãsurã cunoasterea Legii lui Dumnezeu si au amestecat preceptele ei cu obiceiurile si traditiile pãgâne. Dumnezeu i-a dus la Sinai si acolo, cu propria Sa voce, a rostit Legea Sa.

 

Satana si îngerii cei rãi erau prezenti acolo. Si, chiar în timp ce Dumnezeu proclama Legea Sa înaintea poporului Sãu, Satana complota la ispitirea lor, la ducerea lor în pãcat. Pe acest popor, pe care Dumnezeu îl alesese, Satana avea sã-l smulgã de lângã El, chiar acolo, în fata Cerului. Ducându-i în idolatrie, el avea sã nimiceascã eficacitatea oricãrei închinãri; cãci cum poate oare omul sã fie înãltat prin adorarea a ceea ce nu este mai presus de el însusi si care poate sã fie simbolizat de lucrul mâinilor sale? Dacã oamenii au putut deveni asa de orbi în fata puterii, maiestãtii si slavei Dumnezeului cel vesnic, încât sã-L reprezinte printr-un chip cioplit sau chiar printr-un animal sau o reptilã, dacã ei au putut sã uite originea lor divinã - fãcuti dupã chipul Creatorului lor, încât sã se închine înaintea acestor obiecte revoltãtoare si lipsite de simtire - atunci drumul era deschis pentru orice nebunie; pasiunile josnice ale inimii aveau sã fie nezãgãzuite si Satana avea sã fie pe deplin stãpân.  Chiar la poalele muntelui Sinai, Satana a început sã-si aducã la îndeplinire planurile pentru nesocotirea Legii lui Dumnezeu, ducând astfel mai departe aceeasi lucrare pe care o începuse în ceruri. În decursul celor patruzeci de zile, în timp ce Moise se afla pe munte cu Dumnezeu, Satana a fost ocupat sã trezeascã îndoiala, apostazia si rãzvrãtirea. În timp ce Dumnezeu scria Legea, ca sã-i fie încredintatã poporului legãmântului Sãu, israelitii, tãgãduindu-si credinciosia fatã de Iehova, cereau dumnezei de aur. Când Moise a revenit, din prezenta slavei divine, ce inspira veneratie si teamã, cu preceptele Legii pe care ei se legaserã sã le pãzeascã, i-a gãsit într-o sfidare fãtisã a poruncilor ei, plecându-se în adorare înaintea chipului de aur.  Împingându-i pe israeliti la aceastã îndrãzneatã insultã si blasfemie fatã de Domnul, Satana plãnuise sã-i nimiceascã. Deoarece ei se dovediserã a fi atât de decãzuti, atât de lipsiti de orice întelegere a privilegiilor si binecuvântãrilor pe care Dumnezeu li le dãduse si a angajamentelor lor solemne si repetate, Domnul - gândea el - îi va lepãda de la Sine si-i va lãsa pradã pieirii. În acest fel se va ajunge la stingerea semintei lui Avraam, acea sãmântã a fãgãduintei care trebuia sã pãstreze cunoasterea viului Dumnezeu, prin care avea sã vinã El - adevãrata Sãmântã - care urma sã îl înfrângã pe Satana. Marele rãzvrãtit plãnuise sã-l nimiceascã pe Israel si sã zãdãrniceascã planurile lui Dumnezeu. Dar din nou el a fost înfrânt. Desi era pãcãtos, poporul Israel n-a fost nimicit. În timp ce aceia care cu încãpãtânare au trecut de partea lui Satana au fost ucisi, poporul, umilit si pocãit, a fost în mod milostiv iertat. Istoria acestui pãcat avea sã stea ca o mãrturie continuã cu privire la vinovãtia si pedepsirea idolatriei, dar si cu privire la îndelunga rãbdare si milã a lui Dumnezeu. Întregul univers a fost martor al scenelor de la Sinai. În manifestarea celor douã autoritãti - divinã si satanicã - s-a vãzut contrastul dintre conducerea lui Dumnezeu si cea a lui Satana. Din nou locuitorii fãrã pãcat ai celorlalte lumi au putut vedea rezultatele apostaziei lui Satana si felul guvernãrii pe care el ar fi stabilit-o în ceruri, dacã i s-ar fi îngãduit sã aibã stãpânire.  Determinându-l pe om sã calce cea de-a doua poruncã, Satana a urmãrit sã degradeze conceptiile lui cu privire la Fiinta divinã. Dând la o parte porunca a patra, el avea sã-l facã sã-L uite cu totul pe Dumnezeu. Cerinta lui Dumnezeu, dreptul Lui la respect si închinare, mai presus de toti zeii pãgâni, se bazeazã pe faptul cã El este Creator si cã toate celelalte fiinte Îi datoreazã Lui existenta. Asa este El prezentat în Sfânta Scripturã. Profetul Ieremia spune: "Dar Domnul este Dumnezeu cu adevãrat, este un Dumnezeu viu si un Împãrat vesnic" Dumnezeii care n-au fãcut nici cerurile, nici pãmântul, vor pieri de pe pãmânt si de sub ceruri. Dar El a fãcut pãmântul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin întelepciunea Lui, a întins cerurile prin priceperea Lui" Atunci se aratã omul cât este de prost cu stiinta lui si orice argintar rãmâne de rusine cu chipul lui cioplit, cãci idolii nu sunt decât minciunã si nu este nici o suflare în ei; sunt un lucru de nimic, o lucrare înselãtoare si vor pieri, când va veni pedeapsa. Dar Cel ce este partea lui Iacov nu este ca ei; cãci El a întocmit totul" (Ier.10,10-12.14-16). Sabatul, ca monument de aducere aminte a puterii creatoare a lui Dumnezeu, aratã spre El ca Fãcãtor al cerului si al pãmântului. De aceea, el este un martor permanent al existentei Sale si un amintitor al mãretiei Lui, al întelepciunii si al iubirii Lui. Dacã Sabatul ar fi fost întotdeauna pãstrat cu sfintenie, n-ar fi existat niciodatã nici un necredincios sau idolatru.  Institutia Sabatului, care îsi are originea în Eden, este la fel de veche ca si lumea. El a fost pãzit de toti patriarhii, de la creatiune încoace. În timpul robiei din Egipt, israelitii au fost fortati de supraveghetorii lor sã calce Sabatul si, în mare mãsurã, au pierdut constienta sfinteniei lui. Când Legea a fost proclamatã pe Sinai, primele cuvinte ale poruncii a patra au fost: "Adu-ti aminte de ziua de odihnã, ca s-o sfintesti", arãtând cã Sabatul nu a fost instituit atunci, ci suntem îndrumati înapoi, la originea lui, la creatiune. Pentru a-L sterge pe Dumnezeu din mintea oamenilor, Satana tinde sã nimiceascã acest mare monument de aducere aminte. Dacã oamenii ajung sã-L uite pe Creatorul lor, atunci nu vor mai face nici un efort pentru a rezista puterii rãului si Satana este sigur de prada sa.  Vrãjmãsia lui Satana împotriva Legii lui Dumnezeu l-a fãcut sã se rãzboiascã cu fiecare poruncã a Decalogului. Principiul dragostei filiale si al ascultãrii este strâns legat de marele principiu al iubirii, al credinciosiei fatã de Dumnezeu, Tatãl tuturor. Nesocotirea autoritãtii pãrintesti va duce curând la nesocotirea autoritãtii lui Dumnezeu. De aici si eforturile lui Satana de a slãbi obligativitatea fatã de porunca a cincea. Printre popoarele pãgâne, principiul cuprins în aceastã poruncã este foarte putin respectat. La multe popoare, pãrintii erau abandonati sau dati mortii de îndatã ce vârsta îi fãcea neputinciosi de a se mai îngriji de nevoile lor personale. În familie, mama era tratatã cu foarte putin respect si, la moartea sotului ei, era obligatã sã se supunã autoritãtii fiului mai mare. Ascultarea filialã a fost legiferatã de Moise, dar, pe mãsurã de poporul Israel se îndepãrta de Dumnezeu, porunca a cincea, ca si altele, a ajuns sã fie nesocotitã.  Satana a fost "de la început un ucigas" (Ioan 8,44) si, de îndatã ce a obtinut puterea asupra neamului omenesc, nu numai cã i-a îndemnat pe oameni sã se urascã si sã se ucidã unul pe altul, dar, sfidând cu si mai multã îndrãznealã autoritatea lui Dumnezeu, ei au fãcut din cãlcarea poruncii a sasea o parte a religiei lor.  Prin conceptii pervertite cu privire la atributele divine, natiunile pãgâne au fost fãcute sã creadã cã erau necesare sacrificiile omenesti pentru a obtine favoarea zeilor. Cele mai teribile cruzimi au fost sãvârsite sub diferite forme de idolatrie. Printre acestea era si practica trecerii copiilor prin foc înaintea zeilor. Când unul dintre ei scãpa nevãtãmat din aceastã încercare, oamenii credeau cã jertfele lor au fost primite; unul ca acesta, considerat ca fiind în mod deosebit favorizat de zei, era încãrcat de privilegii si tinut din acel moment în mare cinste; si, oricât de mari si grave ar fi fost crimele sãvârsite de unul ca acesta, nu era niciodatã pedepsit. Dar, dacã un copil era ars atunci când era trecut prin foc, soarta lui era pecetluitã; se credea cã mânia zeilor nu putea fi potolitã decât atunci când se lua viata victimei; de aceea, unul ca acesta era adus ca jertfã. În timpurile de mare apostazie, aceste fapte respingãtoare se rãspândiserã - într-o mãsurã oarecare - chiar printre israeliti.  Cãlcarea poruncii a saptea a fost de asemenea practicatã foarte de timpuriu în numele religiei. Ritualurile cele mai depravate si mai dezgustãtoare au devenit o parte a închinãrii pãgâne. Chiar zeii erau înfãtisati ca fiind desfrânati si închinãtorii lor au dat frâu liber pasiunilor celor mai josnice. Vicii nenaturale predominau si sãrbãtorile religioase erau caracterizate prin imoralitate generalã si deschisã, publicã.  Poligamia a fost practicatã de timpuriu. Ea a fost unul dintre pãcatele care au adus mânia lui Dumnezeu asupra lumii antediluviene. Cu toate acestea, dupã potop, ea s-a rãspândit din nou. A fost efortul calculat al lui Satana acela de a perverti institutia cãsãtoriei, de a slãbi obligatiile ei si de a micsora sfintenia ei; cãci pe nici o altã cale n-ar fi putut sã strice pânã într-atât chipul lui Dumnezeu în om si sã deschidã usa mizeriei si viciului.  De la începutul marii lupte a fost planul lui Satana de a reprezenta gresit caracterul lui Dumnezeu si de a incita la rãzvrãtire împotriva Legii Sale, iar lucrarea sa pãrea cã este încununatã de succes. Multimile îsi plecau urechea la înselãciunea lui Satana si luau atitudine împotriva lui Dumnezeu. Dar, în mijlocul lucrãrilor celui rãu, planurile lui Dumnezeu se îndreptau cu hotãrâre spre împlinire; pentru toate fiintele inteligente El Îsi manifesta dreptatea si bunãvointa. Prin ispitirile lui Satana, întregul neam omenesc a devenit cãlcãtor al Legii lui Dumnezeu, dar, prin jertfa Fiului lui Dumnezeu, s-a deschis o cale prin care oamenii sã se poatã întoarce la Dumnezeu. Prin harul Domnului Hristos puteau fi fãcuti în stare sã asculte de Legea Tatãlui. Astfel, în fiecare veac, din mijlocul apostaziei si rãzvrãtirii, Dumnezeu Îsi adunã un popor care este credincios fatã de El, un popor "care are în inimã Legea Mea" (Is.51,7).  Prin înselãciune i-a amãgit Satana pe îngeri si asa si-a desfãsurat în toate veacurile lucrarea printre oameni si va continua sã facã acest lucru pânã la sfârsit. Dacã el ar declara în mod deschis cã luptã împotriva lui Dumnezeu si a Legii Sale, atunci oamenii s-ar pãzi; dar el se ascunde, se deghizeazã si amestecã adevãrul cu minciuna. Minciunile cele mai primejdioase sunt cele amestecate cu adevãrul. În felul acesta, sunt primite neadevãruri care captiveazã si ruineazã sufletul. Prin aceste mijloace, Satana târãste lumea dupã el. Dar vine o zi când i se va pune capãt triumfului sãu pentru totdeauna.  Modul în care a tratat Dumnezeu rãzvrãtirea va avea ca rezultat o totalã demascare a lucrãrii ce s-a fãcut atât de mult timp în întuneric. Urmãrile conducerii lui Satana, roadele înlãturãrii rânduielilor divine, vor fi înfãtisate deschis privirii tuturor fiintelor inteligente create. Legea lui Dumnezeu va fi pe deplin justificatã, apãratã. Se va vedea cã toate actiunile lui Dumnezeu au fost îndreptate spre binele vesnic al poporului Sãu si spre binele tuturor lumilor pe care le-a creat El. Chiar Satana personal, în prezenta întregului univers, ca martor al acestui moment, va mãrturisi cã dreaptã si neprihãnitã este cârmuirea lui Dumnezeu, dreaptã este Legea Sa.  Nu este departe timpul când Dumnezeu Se va ridica sã rãzbune autoritatea Sa insultatã. "Cãci iatã, Domnul iese din locuinta Lui sã pedepseascã nelegiuirile locuitorilor pãmântului" (Is.26,21). "Cine va putea sã sufere însã ziua venirii Lui? Cine va rãmâne în picioare când Se va arãta El?" (Mal.3,2). Poporului Israel, datoritã pãcãtoseniei lui, i s-a interzis sã se apropie de munte atunci când Dumnezeu era gata sã Se coboare pe el spre a face cunoscutã Legea Sa, ca nu cumva sã fie mistuit de slava arzândã a prezentei Sale. Dacã o astfel de manifestare a puterii lui Dumnezeu a marcat locul ales pentru proclamarea Legii Sale, cât de teribil trebuie sã fie completul Sãu de judecatã atunci când va veni pentru a aduce la îndeplinire aceste rânduieli sacre! Cum vor putea oare aceia care I-au cãlcat în picioare autoritatea sã suporte slava Lui în ziua cea mare a rãsplãtirii finale? Groaza de la Sinai era menitã sã înfãtiseze poporului scenele judecãtii. Sunetul unei trâmbite a chemat poporul Israel sã se întâlneascã cu Dumnezeu. Vocea Arhanghelului si trâmbita lui Dumnezeu îi vor strânge de pe întregul pãmânt atât pe cei vii, cât si pe cei morti în fata Judecãtorului lor. Tatãl si Fiul, însotiti de o mare multime de îngeri, au fost prezenti pe munte. În ziua cea mare a judecãtii, Isus Hristos va veni "în slava Tatãlui Sãu cu îngerii Sãi" (Mat. 16,27). El va sta apoi pe tronul slavei Sale si înaintea Sa vor fi adunate toate natiunile pãmântului.

 

Când prezenta divinã s-a manifestat pe Sinai, slava Domnului era asemenea focului mistuitor înaintea întregului Israel. Dar când Domnul Hristos va veni în slavã cu sfintii Sãi îngeri, întregul pãmânt va strãluci de lumina teribilã a prezentei Sale. "Dumnezeul nostru vine si nu tace. Înaintea Lui merge un foc mistuitor, si împrejurul Lui o furtunã puternicã. El strigã spre ceruri sus si spre pãmânt, ca sã judece pe poporul Sãu" (Ps.50,3-4). Un torent de foc va iesi si va pleca dinaintea Lui, fãcând ca elementele naturii sã se topeascã de cãldura cea mare, asa cum se va întâmpla si cu pãmântul, iar lucrurile care sunt pe el vor fi de asemenea arse. "la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacãrã de foc, ca sã pedepseascã pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu si pe cei ce nu ascultã de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos" (2 Tes.1,7-8).

 

Niciodatã de când a fost omul creat nu s-a vãzut o astfel de manifestare a puterii divine ca atunci când a fost proclamatã Legea pe Sinai. "S-a cutremurat pãmântul, s-au topit cerurile, dinaintea lui Dumnezeu, s-a zguduit Sinai dinaintea lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel" (Ps.68,8). În mijlocul celor mai teribile convulsii ale naturii, vocea lui Dumnezeu, asemenea unei trâmbite, s-a auzit din nor. Muntele se clãtina de la bazã spre vârf si ostile lui Israel, palide si tremurând de groazã, s-au aruncat cu fetele la pãmânt. El, a cãrui voce scutura atunci pãmântul, a declarat: "Voi mai clãtina încã o datã nu numai pãmântul, ci si cerul" (Evrei 12,26). Sfânta Scripturã spune: "Domnul va rãcni de sus; din Locasul Lui cel sfânt", ""de se zguduie cerurile si pãmântul" (Ier.25,30; Ioel 3,16). În ziua cea mare, ce stã sã vinã, cerurile se vor strânge "ca o carte de piele, pe care o faci sul" (Apoc.6,14). Chiar muntii si insulele vor fi mutate din locurile lor. "Pãmântul se clatinã ca un om beat, tremurã ca o colibã; pãcatul lui îl apasã, cade si nu se mai ridicã" (Is.24,20).  "De aceea, toate mâinile slãbesc si orice inimã omeneascã se topeste", de aceea toate fetele "s-au îngãlbenit"; "ei sunt nãpãditi de spaimã; îi apucã chinurile si durerile". "Voi pedepsi - zice Domnul - lumea pentru rãutatea ei si pe cei rãi pentru nelegiuirea lor; voi face sã înceteze mândria celor trufasi si voi doborî semetia celor asupritori" (Is.13,7.8.11; Ier.30,6).  Când Moise a coborât de pe munte din fata Prezentei divine, unde primise tablele mãrturiei, Israelul cel vinovat n-a putut suporta lumina aceea slãvitã a fetei sale. Cu atât mai putin vor putea cãlcãtorii Legii sã priveascã la Fiul lui Dumnezeu atunci când El va apãrea în slava Tatãlui Sãu, înconjurat de toate ostile ceresti, pentru a aduce la îndeplinire judecata Cerului asupra cãlcãtorilor Legii si a acelora ce au respins jertfa Sa ispãsitoare. Aceia care au nesocotit Legea lui Dumnezeu si au cãlcat în picioare sângele Domnului Hristos, "împãratii pãmântului, domnitorii, cãpitanii ostilor, cei bogati si cei puternici", se vor ascunde "în pesteri si în stâncile muntilor" si vor spune muntilor si stâncilor: "Cãdeti peste noi si ascundeti-ne de Fata Celui ce sade pe scaunul de domnie si de mânia Mielului, cãci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, si cine poate sta în picioare?" (Apoc.6,15-17). "În ziua aceea, oamenii îsi vor arunca idolii de argint si idolii de aur" la sobolani si la lilieci si vor intra în gãurile stâncilor si în crãpãturile pietrelor de frica Domnului si de strãlucirea mãretiei Lui, când Se va scula sã îngrozeascã pãmântul" (Is. 2,20-21).  Atunci se va vedea cã rãzvrãtirea lui Satana împotriva lui Dumnezeu a avut ca rezultat propria sa ruinã, cum si ruina tuturor acelora care au ales sã devinã supusii sãi. El le spusese ce mare bine va rezulta din cãlcarea Legii lui Dumnezeu; dar se va vedea cã "plata pãcatului este moartea". "Cãci iatã, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toti cei trufasi si toti cei rãi vor fi ca miristea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul ostirilor, si nu le va mai lãsa nici rãdãcinã, nici ramurã" (Mal.4,1). Satana, rãdãcina oricãrui pãcat, si toti cei ce sãvârsesc rãul, care sunt ramurile lui, vor fi cu totul tãiati. Se va pune capãt pãcatului, cu toate vaiurile si ruina ce au rezultat din el. Psalmistul spune: "Tu pedepsesti neamurile, nimicesti pe cel rãu, le stergi numele pentru totdeauna si pe vecie. S-au dus vrãjmasii! N-au rãmas din ei decât niste dãrâmãturi vesnice!" (Ps.9,5.6).  Dar, în mijlocul furtunii judecãtii divine, copiii lui Dumnezeu nu vor avea de ce sã se teamã. "Domnul este scãparea poporului Sãu si ocrotirea copiilor lui Israel" (Ioel 3,16). Ziua ce aduce groaza si nimicirea pentru cãlcãtorii Legii lui Dumnezeu le va aduce celor ascultãtori "o bucurie negrãitã si strãlucitã" (1 Petru 1,8). "Strângeti-Mi pe credinciosii Mei", spune Domnul, "care au fãcut legãmânt cu Mine prin jertfã. Atunci cerurile vor vesti dreptatea Lui, cãci Dumnezeu este Cel ce judecã" (Ps.50,5-6).

 

"Si veti vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihãnit si cel rãu, dintre cel ce slujeste lui Dumnezeu si cel ce nu-I slujeste" (Mal.3,18). "Ascultati-Mã, voi care cunoasteti neprihãnirea, popor care ai în inimã Legea Mea! Nu te teme de ocara oamenilor si nu tremura de ocãrile lor" Iatã cã îti iau din mânã potirul ametelii" ca sã nu mai bei din el" Eu, Eu vã mângâi" (Is.51,7.22.12). "Pot sã se mute muntii, pot sã se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine si legãmântul Meu de pace nu se va clãtina, zice Domnul, care are milã de tine" (Is.54,10).  Marele plan de mântuire are ca rezultat readucerea lumii în gratia lui Dumnezeu. Tot ce a fost pierdut prin pãcat va fi restaurat. Nu numai omul, ci si pãmântul va fi rãscumpãrat, pentru a fi locuinta vesnicã a celor ascultãtori. Timp de sase mii de ani, Satana s-a luptat sã-si mentinã stãpânirea pe pãmânt. Acum, planul de la origini al lui Dumnezeu privind crearea lui va fi împlinit. "Dar sfintii Celui Prea Înalt vor primi împãrãtia si vor stãpâni împãrãtia în veci, din vesnicie în vesnicie" (Dan.7,18).  "De la rãsãritul soarelui pânã la apusul lui, fie Numele Domnului lãudat" (Ps.113,3). "În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn si Numele Lui va fi singurul Nume. Si Domnul va fi Împãrat peste tot pãmântul" (Zah.14,9). Scripturile spun: "Cuvântul Tãu, Doamne, dãinuieste în veci în ceruri" Lucrurile mâinilor Lui sunt credinciosie si dreptate; toate poruncile Lui sunt adevãrate, întãrite pentru vesnicie, fãcute cu credinciosie si neprihãnire" (Ps.119,89; 111,7-8). Rânduielile sfinte pe care Satana le-a urât si pe care a cãutat sã le distrugã vor fi onorate de întregul univers, sfânt si fãrã pãcat. "Cãci, dupã cum pãmântul face sã rãsarã lãstarul lui si dupã cum o grãdinã face sã încolteascã semãnãturile ei, asa va face Domnul Dumnezeu sã rãsarã dreptatea si lauda în fata tuturor neamurilor" (Is.61,11).